
Simion Cernica (n. București), trăiește și lucrează în Los Angeles din 2011.
Simion și-a început cariera axat pe medii ca fotografia, pictura, arta video/ moving images, instalația de artă și performance. ...
[mai mult]Iată mai mulți oameni aflați într-o încăpere subpământeană, ca într-o peșteră [...]
Timp de secole întregi, întunericul a fost asociat cu neștiința, în timp ce lumina devine un concept analog cunoașterii, în abilitatea ei de a releva obiecte privirii. Peștera reprezintă una dintre primele surse de întuneric total și ,,artificial”, în sensul forțat al cuvântului. Mai mult decât atât, din punct de vedere antropologic, peștera întruchipează și primul concept de locuință, primul refugiu al umanității. Însă, prin chiar felul ei de a fi, peștera limitează. Ea descrie un spațiu închis, finit, în care totul este știut și sigur, dar care se opune schimbării. În această direcție pornește și premisa lui Platon în ,,Republica”, unde ideea peșterii este utilizată în construirea alegorică a statultului incipient și inevitabil în procesul de cunoaștere: ignoranța. O concluzie mult simplificată este cea conform căreia ieșirea din peșteră aduce cu sine atât lărgirea orizontului intelectual, cât și alienarea.
Revenind mai aproape de prezent, Marshall McLuhan afirma la începutul anilor ‘70 faptul că reclamele sunt picturile rupestre ale secolului XX.[1] Această idee are implicații mai profunde decât ar părea la prima vedere. Jumătate de secol mai târziu, fără să ne dăm seama, tehnologia împreună cu întregul ansamblu conectiv presupus ne oferă prilejul de a ne decora mai eficient cavernele intelectuale despre care era vorba anterior. Conștientizarea acestui fapt vine mai târziu, în momentul deconectării, când toate ornamentele virtuale dispar, însă pereții goi ai peșterii rămân. Neajutorarea și anxietatea sunt amândouă reacții provocate de incapacitatea de a primi informații, ambele apărute în urma unei re-conștientizări a sinelui și a adevăratei alienări sociale.
Ideea din spatele expresiei ,,A trăi într-o peșteră” devine sinonimă actului de sălbăticire voită/controlată care se dezvoltă odată cu o potențială retragere din fața fluxului informațional care ne dictează felul de a fi. Această inițiativă de revenire la un fel de ,,cavernă deconectată”, atât din punct de vedere tehnologic, cât și din punct de vedere al limitării interferențelor exterioare asupra sinelui poate avea un rol terapeutic și reformator. Deși țintim spre modernizare, rafinament și lumină, există totuși un impuls interior spre întunericul mereu prezent în stare latentă, spre revenirea la lucruri simple, instinctuale, elemente aflate în stare brută. În acest sens, pauza mentală generează terenul evadării care se produce, de această dată, în sens invers, din exterior spre interior, suprimând întregul arsenal al cunoașterii mediate în vederea obținerii unei perspective independente.
Cu toate că practica artistică a lui Simion Cernica reunește o multitudine de medii și practici, în cadrul expoziției ,,Unplugged Cave” există acel impuls unificator care aduce totul împreună, bazat atât pe pilonul relativ al criticii sociale, cât și pe încercarea de a re-contextualiza anumite tendințe contemporane în mod radical, dintr-o perspectivă informată dar totuși deconectată. Tendința artistică generală de răsturnare a raportului de putere prestabilit se manifestă și în ceea ce înseamnă expresie estetică, prin intervenții comprimate care capătă forma unui ,,vandalism non-violent”, un anarhism civic. Mai mult, utilizarea unor relicve lingvistice în contextul abstract al picturilor trimite către extinderea limitei limbajului prin intermediul percepției vizuale. Gestul și cuvântul devin cele două laturi care conlucrează în vederea stabilirii unui teren hibrid a cărui navigare necesită abandonarea oricărui tipar prestabilit de înțelegere. În cazul picturii un sprijin este oferit prin prezența elementelor geometrice de bază care au rolul de a figura ca aparente puncte de reper, ghidând privirea printr-un amalgam de urme doar pentru a o lăsa pierdută în mijlocul lor. În mod similar funcționează și mecanismul cromatic care pornește de la relativa simplitate a valențelor proprii registrului culorilor primare și generează pe parcurs un întreg ,,melting pot” vizual și conceptual.
Atât sculptura cât și obiectele ready-made coexistă în mod firesc cu intenția artistică prefigurată atât de clar în cazul picturii. Modul de producție se îndepărtează pe cât posibil de dimensiunea producerii în masă, iar accentul cade în mod inevitabil pe materialitate, o latură care joacă de cele mai multe ori un rol simbolic. Deși prelucrarea obiectelor uzuale și integrarea lor în cadrul expozițiilor atrage mereu atenția către instabilitatea graniței dintre ,,realitate” și ,,artă”, în cazul lui Simion Cernica acestea deservesc în comunicarea faptului că această limită este de la bun început o convenție, precum este și depășirea ei. Procesul început prin surprinderea și subminarea unor astfel de reguli intelectuale adoptate în mod automat, fără interogări interioare, devine principalul motiv care justifică inițiativa artistului de retragere în ,,peșteră”, un loc în care gândirea se poate desfășura în liniște, dincolo de influențele/interferențele exterioare.
Utilizând astfel de salturi tehnice și compoziționale, toate aduse la un loc prin recombinări expresive succesive, Simion Cernica reușește să dezvolte un ansamblu care are ca scop deconstruirea sistematica a unei realități iluzorii, începând de la straturile media și ajungând la problemele ,,dure” ale umanității cu important accent filosofic, politic și social. Cu alte cuvinte, impulsul dominant în expoziția ,,Unplugged Cave” este cel de a găsi o cale de evadare în sens subversiv. Ansamblul capătă sensul unui exercițiu cultural care pornește pe baza procesului de orientare către interior. Peștera reprezintă metaforicul refugiu intelectual care permite decantarea conceptelor, iar arta devine, în acest context, un distilat care, deși se concretizează în mod inevitabil pe baza normelor culturale și sociale, le depășește, căpătând proprietăți distincte.
[1] “Ads are the cave art of the twentieth century”, Marshall McLuhan, Advertising Age, Sept. 3, 1976.
*text scris de Tea Vindt
Citeste Descrierea Completa ...