Cap – Lucian Hrisav

800,00 lei

Spray acrilic pe pânză de bumbac, 360 g / mp, șasiu din lemn de brad cu umiditate 11-13% , 24 x 30 cm, 2022

Category:

Description

Lucian Hrisav compune seria florilor de mucegai ca o continuare a explorării începute anterior prin intermediul unor lucrări individuale cu titlul ,,Death Flowers”. Prelucrarea vizuală a acestui motiv ,,baudelairian” (inserat în cultura literară românească interbelică prin intermediul lui Tudor Arghezi, cu volumul de poezii Flori de mucigai) produce o revenire în cheie contemporană la faimoasa ,,estetică a urâtului” detaliată poetic în Les Fleurs du Mal. Mai mult, există și la nivel formal (material) o punere în discuție a valorii estetice, întrucât  mucegaiul, o manifestare nocivă a descompunerii, devine un element decorativ plasat pe un perete imaculat, de această dată în mod voit și privilegiat. Printr-o astfel de referință cu rol decisiv în istoria artei moderne, Lucian proiectează un mecanism actual prin care subminează standardele conform cărora înțelegem frumusețea, într-o lume decadentă cu repere estetice din ce în ce mai incerte și superficiale.